Doina Melinte, campioana la atletism

data11.03.2010

Doina Melinte este una dintre cele mai aureolate atlete romane din toate timpurile, Dupa incheierea activitatii competetionale, a devenit un manager reputat, facand parte din structurile de conducere ale sportului romanesc.

Cum a fost copilaria dvs?
Am copilarit in Hudesti de Botosani. Mai tarziu, in clasa a 4-a am plecat la Campulung Moldovenesc, iar dupua terminarea gimnaziului am fost eleva a unui liceu economic cooperatist din Bistrita. Acolo am inceput sportul.

AtI inceput cu atletism?
De mica, din clasa a 3-a am cochetat cu gimnasta sI am selectionata la scoala de balet de la Cluj.  Fiind insa, singura fata la parintI sI cel mai mic copil, ei nu au acceptat plecarea mea.|mi doream sa ajung balerina dar intamplarea a facut ca, in 1972, sa particip la crosul pe liceu unde am ocupt locul 1. Am fost selectionata de antrenorul Ioan Zanca pentru a participa la antrenamente. Am inceput in mod constiincios pentru ca imi placea foarte mult ceea ce faceam. Alergam 400, 800 sI 1.500 metri. Dupa terminarea liceului, in 1976, am fost admisa la Facultatea de Educatie Fizica sI Sport din Suceava. Acolo l-am intalnit pe antrenorul Dorin Melinte, fostul meu sot, care nu mai este printre noi, insa el m-a ajutat foarte mult in performante. Terminand facultatea in 1979, am fost cooptata in lotul olimpic pentru Olimpiada de la Moscova.

Olimpiada de la Moscova a fost primul dvs mare concurs?
Da, a fost o participare valoroasa la 800 metri sI nu am ajuns in finala. {iam ca sunt la inceput, ma cunosteam foarte bine pentru ca nu mi-a placut sa am modele. De atunci am avut insa, increderea ca o sa ajung sI eu pe prima treapta a podiumului.

Cate ore va antrenatI pe zi?
Antrenamentele erau destul de dure. Primul era cel de inviorare, la 7.30, cand alergam 6 sau 8 kilometri. Al doilea antrenament dura de la 10.30 la 13.00 iar al treilea de la 16.30 la 17.30. |n medie, pe an, am alergat 500.000 Km. Daca facetI un calcul, din 1972 cand am inceput sI pana in 1993, cand am terminat, am ceva kilometric facuti… !

Care medalie va este cea mai draga?
Am avut o cariera cu succese sI tot ce mi-am dorit, am realizat, dar nu a fost usor. Pot spune ca ajungI cu usurinta in varful performantei dar este foarte greu sa te mentii! Sunt medalii la care tin foarte mult. Dar cea mai valorosa medalie a mea este cea olimpica, castigata la 800 de metri. Mi-am dorit foarte mult ca tricolorul sa fluture la Jocurile Olimpice deasupra stradionului iar imnul sa cante pentru mine. Atunci, m-am simtit implinita ca sportiva din toate punctele de vedere. }in foarte mult sI la medalia de bronz de la Campionatul Mondial din 1995 la 1.500 metri. Atunci am iesit pe locul 4, cu un timp foarte bun. Am inceput sa plang cand am vazut asta, dar am primit medalia peste 2 saptamani, acasa, dupa ce elvetianca de pe locul 3 a fost prinsa la controlul doping. }in foarte mult sI la cele 4 recorduri mondiale, iar unul dintre ele, cel din 1990, la 1 mila, este inca in picioare. Dar, dupa incheierea capitolului sport, am obtinut o medalie mult mai pretioasa care este fiica mea, Dorina.

Cum este sa fii campioana?
Nu este usor. Trebuie sa fii tot timpul atenta cu tine, atenta cu ceilaltI, atenta la ce mananci, la ceea ce faci, cum te imbraci, la cat de odihnesti sI cum te refaci. Este realmente un stres pentru ca atunci cand ajungi in varful piramidei, vrei sa te mentii sI este foarte greu. Omenii nu sunt, totusI, masini sau robotI, ci fiinte. Poate nu esti bine psihic sau fizic in ziua respectiva cand trebuie sa dai totul. Eu am reusit sa ma mobilizez sI, cu ajutorul psihicului, am reusit sa castig unele curse chiar daca eram epuizata.

Ce alte atu-uri atI avut?
In timp, capetI o tarie de caracter, dobandesti calitatI fizice care devin modelabile sI perfectabile. Atu-urile mele au fost perseverenta, talentul su munca multa. Dar, poate au fost atlete din generatia mea care au muncit mult mai mult decat mine dar rezultatele nu s-au vazut. Poate am avut sI o sansa.

Care a fost proba preferata?
Mi-era foarte drag sa alerg 800 de metri. Dar, daca fac o analiza a carierei mele sportive, proba de 1.500 metri, pe care o consideram foarte grea la inceput, am alergat-o cel mai mult!

Care a fost stilul dvs de atleta?
Foarte rar imi luam cursele pe cont propriu. Am fost atleta care isI urmarea adversarii. |n momentul in care ma asezam la start, ma uitam in stanga sI in dreapta sI, din 12 concurente, mai ramaneau una sau doua. {tiam ca in cursa respectiva sunt cu una sau doua atlete iar, uneori, singura. Foarte rar am avut curajul sa duc de una singura o cursa. Tactica mea era sa ies pe ultimii 120 de metri. De cele mai multe ori, insa, am avut un iepure. {tiam clar ca in primii 800 de merti duce el iar, apoi, este cursa mea.

Cum descrietI atletismul de inalta performanta?
|n atletismul de performanta, trebuie sa-tI propui bariera acelor secunde. Trebuie sa fii constient ca potI sa muncesti pentru a trece respectiva bariera sI, in acelasI timp, sa fii atent cu tine insatI. Sa-tI ordonezi viata, sa stii ca potI realiza sI ca totul depinde de tine.

Ce v-a motivat sa va autodepasiti?
Totdeauna mi-a placut sa fac ceva deosebit sI am considerat, de la an la an, ca pot obtine mai mult. {I nu mi-a placut sa fiu atleta care dupa doi ani dispare. Am fost o sportiva care am inceput o cariera mondiala in 1980 sI am terminat-o in 1993 cand am considerat ca nu mai sunt motivata pentru ca ceea ce mi-am dorit sI am obtinut.

Cum a fost viata dupa retragere?
M-am acomodat foarte repede. Dupa numai doua luni am fost la serviciu, ca director adjunct la Directia de Tineret sI Sport a judetului Bacau. La inceput mi-a fost mai greu ca eu, marea Doina Melinte, sa merg la sponsori. Dar, pe parcurs, m-am acomodat cu acest statut sI mi-am propus sa fiu in slujba sportului. Mi-am luat aceasta functie in serios sI am cautat sa fiu alaturi de sportivi.

De atI ales functia de manager sI nu cea de antrenor?
Concomitent. mi-am luat sI o grupa de atletI care erau studentI sI am plecat la drum spre inalta performanta. Mi-a fost greu pentru ca nu puteam intelege de ce nu raspund la apelul meu, la cerintele mele. Am antrenat aceasta grupa 2 ani sI jumatate sI mi-am dat seama ca nu era locul meu acolo. Aveam sI copilul mic sI nu mai suportam viata de hotel. Am renuntat sI m-am axat pe functia de director.

Au urmat 15 ani la DJTS Bacau…
Da, pot spune ca Directia pentru Tieneret sI Sport Bacau este a doua mea casa. Mi-am format o echipa din tineri care iubesc sportul. Am avut multe realizari in aceasta perioda. Am reusit sa avem o locatie noua, o directie noua, cu un microhotel, cu o cantina, am modernizat Sala Sporturilor, sala de atletism sI am incercat sa ajut sportivii sI antrenorii. Am avut foarte multe proiecte derulate impreuna cu federatia romana de specialitate, precum sI competetii la nivel national sI international. Probabil, pentru faptul ca m-am implicat in toate proiectele, am fost propulsata pentru functia de secretar de stat pe problem de sport in Ministerul Tineretului sI Sportului. Aici este o munca la alt nivel dar imi place ceea ce fac.

Ce viitor intrevedetI sportului romanesc la Olimpiada de la Londra 2012?
Nu se vede prea roz comportarea noastra dar, sa nu uitam, ca 2009 a fost un an cu rezultate deosebite. Sportivii romani au luat 14 medalii la Campionatele Mondiale, iar majoritatea acestor rezultate au fost obtinute de tineri fara prea mare experienta. Pana la Olimpiada de la Londra mai este destul timp pentru a le da sansa acestor tineri de a se pregati sI de a le asigura conditiile necesare. De altfel, sunt convinsa ca generatia de tineri va dovedi ca Romania este un stat mic dar puternic.

Ce va place sa facetI in timpul liber?
In putinul meu timp liber ma ocup de fata mea care face 16 ani sI este la o varsta periculoasa. Ma uit la TV sI merg impreuna cu ea la cumparaturi, |n week-end, daca nu sunt competetii, incerc sa ma odihnesc sI eu cat mai mult.

AvetI vreo dorinta neimplinita?
N-as putea sa spun ca am regrete sau lucruri neindeplinite dar niciodata nu m-am multumit cu ceea ce am realizat. Totdeauna imi propun mai mult. Sunt un om dinamic sI mereu gasesc reusurse de a face ceva nou.

Care loc din lume v-a placut cel mai mult?
Sunt locuri, orase, peisaje foarte frumoase peste tot. |mi iubesc tara dar mi-a placut, spre exemplu, foarte mult Saint-Denis, Brazilia, o parte din America, Elvetia,  De asemenea, merg mereu in Grecia unde ma simtit foarte bine. Europa noastra este parca mai calda decat restul lumii.

Cum atI descrie viata dvs de pana acum?
O viata frumoasa, agitata. tumultoasa, cu realizari, O viata cu multe evenimente!

V-atI ghidat in viata dupa vreun principiu?
Intotdeauna mi-a placut sa fiu un om cinstit, corect sI modest!

BIOGRAFIE

Zodie: Capricorn (S-a nascut pe 27 decembrie 1956 in localitatea Hudesti, judetul Botosani)
Palmares:
- A obtinut peste 300 de medalii;
-  Este detinatoare a patru recorduri mondiale, cel din 1990, la proba de 1 mila, fiind nedoborat pana in prezent;
-  A participat la 4 editii ale Jocurilor Olimpice, unde a obtinut o medalie de aur (800 m la Los Angeles 1984) si una de argint (1.500 m la Los Angeles 1984);
- A participat  la 8 editii de  Grand Slam, unde a obtinut de 31 de ori locul 1, de 13 ori locul 2 si de 6 ori locul 3;
- Are 11 participari la Campionatele Europene, unde a obtinut 5 medalii de aur, 1 de argint si 2 de bronz;

- Are 7 participari la Campionatele Mondiale, unde a obtinut 2 medalii de aur si 1 de bronz;
- A fost director adjunct al Directiei pentru Sport  a Judetului Bacau din anul 1993 iar din 1997 director executiv;
- Din 2005 este vicepresedinte al Federatiei Romane de Atletism;
- Din iulie 2009 a fost secretar de stat pe probleme de sport in Ministerul Tineretului sI Sportului iar in martie 2010 a fost numita presedinte al Autoritatii Nationale pentru Sport;
A fost distinsa cu Ordinul National pentru Merit in grad de Comandor;
Cetatean de Onoare al orasului Bacau.
Studii:
- Facultatea de Invaţamant Tehnic si Pedagogic din Suceava;
- Academia de Educatie Fizica sI Spor Bucuresti;
- Master in Administratie Publica la SNSPA;
- Doctorat la Academiei Nationala de Educatie Fizica si Sport Bucuresti.

GALERIE FOTO

GALERIE VIDEO

Pe aceeasi tema

  1. Doina Melinte, la CE de atletism pe echipe
  2. Doina Melinte isi da Doctoratul
  3. Doina Melinte, noul secretar de stat in MTS
  4. Doina Melinte, numita presedinte al ANST
  5. Doina Melinte se implica in promovarea unifight-ului

Te bagi in discutie?

Reclama

 

Reclama

 

Proiect sustinut de:

Parteneri Alphabank AfiPalaceCotroceni INNOVA Tefal Becel Wipro Intersport Opel real

 

Parteneri Media

 

PrimaTV   KissFM

 

mediaFax   elevate

 

zoom   wallstreet

ring   9am

corporatenews