Nadia este simbolul perfectiunii in gimnastica. Supranumita Zeita de la Montreal, ea este o personalitate a lumii sportive si ambasadorul Romaniei pe toate continentele.

De ce ati ales gimnastica si cine v-a indrumat pasii spre acest sport?
Am ajuns sa fac gimnastică pentru că eram un copil foarte energic şi mama mea s-a gandit ca cea mai buna solutie ar fi sa ma inscrie la un sport. Din fericire, in orasul meu natal exista o scoala de gimnastica, iar pentru o fetita ca mine parea a fi cea mai potrivita activitate. Si, s-a dovedit a fi!

Cum a fost drumul afirmarii?
Primul pas important pe drumul meu catre performanta a fost sa imi iau treaba in serios si sa ma dedic antrenamentelor. Apoi, un rol definitoriu l-au  avut in evolutia mea antrenorii de exceptie pe care i-am avut, Marcel Duncan, Marta si Bela Karolyi. Cred, totodata, ca antrenamentele intensive, intr-o echipa foarte buna, unde aveam in lot cele mai bune sportive ale momentului, m-au impulsionat sa dau rezultate din ce în ce mai bune. Primul succes major pe care l-am avut in cariera de gimnasta a fost caştigarea a trei medalii de aur şi una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia.

Ati avut un idol?
Da, cred că atunci cand iti doreste sa faca performanta, indiferent de domeniu, orice copil isi alege un model din domeniul respectiv, care devine standardul pe care viseaza sa il atinga. Cand aveam 11 ani, idealul meu era Ludmila Turisceva, o foarte bună gimnastă din fosta URSS, pe care o apreciez si acum.

Cate ore va antrenati pe zi si care era regimul dvs de viata?
Alocam foarte mult timp antrenamentelor, avand timp, totusi, si pentru studiu. Avand in vedere ca am facut scoala in regim de internat, programul nostru era bine stabilit si reusea sa aduca un echilibru in viata noastra, astfel incat sa ne putem antrena riguros, fara a neglija, insa, celelalte aspecte ale vietii de copil.

Ce va mai amintiti din anii petrecuti la Deva?
Eu m-am antrenat la Deva cand baza lotului olimpic s-a mutat acolo. A fost o experienta frumoasa, la Deva am avut oportunitatea sa pot sa stau cu familia mea. Practic, nu am stat in Complexul Sportiv. Ma duceam zilnic la antrenamente si „in timpul liber” respectam indicatiile date de antrenori. In anii 80 m-am mutat in Bucuresti deoarece trebuia sa particip la cursurile de la IEFS. Totodata, am continuat sa ma antrenez pentru Olimpiada de la Moscova.

Cum a fost colaborarea cu Bela Karolyi?
Relatia mea cu antrenorul Bela Karolyi a fost foarte buna. Nu doar ca isi facea foarte bine meseria, tehnic vorbind, dar avea si talentul de a valorifica ceea ce aveam mai bun fiecare dintre noi si de a ne ambitiona sa vrem din ce in ce mai mult de la noi. Cred ca lucrul acesta s-a vazut cel mai bine in rezultatele pe care le-am obtinut eu si colegele mele.

Cand ati simtit pentru prima data gustul succesului?
Gustul succesului este atunci cand inveti sa faci ceva nou si cand realizezi ca acel lucru iti iese bine. Eu imi masuram succesul in corectitudinea cu care executam exercitiile si eram din ce in ce mai mandra de mine, pe masura ce obtineam rezultate mai bune. Si nu ma refer aici la cele din competitii. Atunci cand reuseam sa realizez un element nou introdus, o noua miscare cand vedeam multumirea in ochii antrenorilor si constatam ca puteam sa repet iar si iar acel element fara sa mai fac greseli, ma simteam foarte bine. Am mai spus-o si cu alte ocazii si imi face placere sa o repet: succesul este bucuria visului implinit. Nu recunoasterea altora marcheaza succesul, ci confortul interior de a sti ca ai realizat ceea ce ti-ai propus.

Care erau aparatele preferate si de ce?
In general, aparatele preferate, probele preferate pentru orice sportiv sunt acelea la care reuseste sa dea cele mai bune rezultate. Mie imi placeau foarte mult paralelele si barna.

De cate ori repetati un exercitiu pentru a deveni pefect?
Imposibil de numarat! Repetam un exercitiu pana in ultima clipa, inaintea competitiei si tot nu aveam vreo garantie ca va iesi perfect. Puteam sa il execut foarte bine la antrenamente, iar in concurs sa imi scape ceva. Sau invers, sa reusesc in competitie cea mai buna concentrare si sa evoluez fara greseala. Oricum, intotdeauna am considerat ca este loc de mai bine si am cautat sa ma perfectionez.

Ce v-a motivat sa va autodepasiti?
Cel mai mult a contat dorinta mea naturala si, probabil, nativa, de a face lucrurile cat mai bine. Nu am cautat motivatii exterioare, ci m-am concentrat asupra propriilor mele aspiratii si capacitati, incercand mereu sa ma autodepasesc.

Cum ati simtit la acea vreme momentul Montreal 1976 cand ati intrat in istorie?
Nu am concurat sa fac istorie, am facut istorie prin ceea ce am facut. La acel moment nu realizam ca voi intra in istorie si nici ca performanta mea va fi considerata atat de importanta pentru gimnastica. Stiam doar ca este importanta pentru mine si consideram ca este o confirmare a muncii si a dedicarii mele. Nota 10 era doar dovada faptului ca munca mea era recunoscuta si ca toata pregatirea mea avea un rezultat pozitiv. Cred ca pentru fiecare sportiv, important este sa dea tot ce e mai bun, sa execute cat mai bine ceea ce stie. Iar eu cred si acum ca exact asta am reusit sa fac la Montreal.

Cum este sa fii perfect?
Nu stiu daca exista perfectiunea, nu stiu daca putem spune despre un lucru ca este perfect. Nu cred ca obtinerea notei perfecte echivaleaza cu perfectiunea in sine, ci, mai degraba, ca perfectiunea este dezideratul care ne mobilizeaza sa luptam, sa fim mai buni. Arbitrii de la Montreal au decis ca exercitiile mele au fost perfecte si le-au notat in consecinta. Perfectiunea face campioni. Cand ajungi campion ai, intr-adevar, un sentiment foarte placut, o satisfactie interioara, ca ai reusit sa fii printre cei buni si sa culegi roadele muncii tale.

Ce ati simtit cand erati pe prima treapta a podiumului si fuseserati notata in repetate randuri cu 10?
Este foarte greu sa definesc si sa descriu sentimentul pe care l-am trait atunci. Tot timpul cand ma aflam pe podium, ma gandeam la familia mea, la cei dragi si imi doream ca ei sa fie alaturi de mine sau, cel putin, sa poata urmari in direct acele momente. A fost, cu siguranta, o bucurie imensa, nu numai pentru ca munca mea a fost recunoscuta, ci si pentru ca aduceam acele medalii acasa, in Romania. Cred ca m-am simtit mandra in momentele acelea, dar nu in sensul in care este inteleasa astazi mandria, ci ca un copil care si-a indeplinit cel mai mare vis.

Cat de frustrant a fost la Moscova cand vi s-a furat titlul olimpic absolut?
Nu consider ca mi s-a furat titlul. In realitate, eu am fost cea care a gresit la paralele. Prin aceasta greseala, am deschis drumul altor gimnaste sa poata ajunge la acest titlu. Practic, eu ma aflam pe locul patru, in acel moment, dar am reusit sa micsorez handicapul si sa urc pe podium, sa iau medalia de argint. Eu am spus ca medalia de aur am dat-o, nu mi-a fost furata!

Prin ce credeti ca ati creat diferenta?
In acea perioada, faptul ca puteam participa la toate aparatele, cu toata munca implicata, reusea sa faca dintr-un sportiv, un gimnast complet. Era o sansa pe care am exploatat-o din plin, cu ajutorul toturor celor din jurul meu. Antrenorii, colegele, stafful tehnic, federatie, echipa pe care o alcatuiam impreuna, au facut diferenta.

Ce presupune gimnastica de inalta performanta?
Multa munca, talent si daruire, concretizate in rezultate bune la competitii. In acelasi timp, gimnatica de performanta inseamna si puterea de a depasi momente dificile, de a trece peste esecuri si de merge intotdeuna mai departe cu aceeasi dorinta de a fi cel mai bun.

Cum va caracterizati?
Sunt un om normal, cu multa vointa. Cred ca trei cuvinte care ma caracterizeaza cel mai bine sunt vointa, determinare si autodepasire. Am crezut intotdeauna ca, daca iti doresti cu adevarat ceva, poti obtine, oricat de inalt ar fi idealul tau, dar ca trebuie sa ai puterea sa lupti pentru visele tale si sa ceri in permanenta mai mult de la tine.

Cum descrieti acea perioada tulbure din Romania comunista si de ce ati ales sa plecati din tara?
Comunismul a fost o perioada foarte grea, din pacate, pentru tot poporul roman. Stiu ca multi isi imaginau, la acea vreme, ca as avea un statut privilegiat, care mi-ar aduce avantaje, insa realitatea este ca am avut mult de suferit din cauza celebritatii. Nu intentionam sa parasesc tara, dovada faptul ca atunci cand am avut ocazia sa raman in Occident, alaturi de antrenorul Karolyi, nu am facut-o, insa, in cele din urma, am cedat si am ales ce am considerat ca este mai bine pentru mine.

Care moment de dupa plecarea din Romania a fost cel mai greu?
Cel mai dificil am trecut peste perioada de acomodare. Familia mi-a lipsit foare mult, acest lucru nu l-am putut inlocui niciodata. Atunci imi era si mai greu, deoarece nu puteam sti ce va urma. Era o diferenta uriata intre sistemul social comunist si societatea americana, si nu mi-a fost usor sa ma adaptez, mai ales ca la inceput nu cunosteam nici limba engleza foarte bine. Dar lumea avea asteptari mari de la mine si acest lucru a exercitat o presiune in plus asupra mea.

Cat de importanta a fost in viata dvs reintalnirea cu Bart Conner care v-a devenit si sot?
Extrem de importanta. Bart este cel care m-a ajutat sa trec peste perioada foarte grea, el mi-a redat increderea in mine si in ceea ce pot sa fac. Impreuna cu el am inceput sa ma implic in tot felul de activitati, de la sport la actiuni caritabile, si sa valorific toate sansele pe care mi le-a oferit America.

Este mai greu statutul de mama sau cel de gimnasta perfecta?
Ambele sunt, deopotriva, grele si placute. Fiecare in felul lor, asa cum ambele iti pot aduce satisfactii foarte mari, dar implica si eforturi pe masura. Acum ma concentrez pe statutul de mama, care imi aduce bucurii atat de mari, incat uit repede de greutati.

Este celebritatea o povara?
Atunci cand devii o persoana cunoscuta, cand devii un simbol pentru altii, trebuie sa intelegi ca ai o responsabilitate mare si trebuie sa ai o anumita conduita in tot ceea ce faci. Trebuie sa stii sa iti mentii echilibrul, sa iti pastrezi o conduita morala corecta si sa intelegi ca celebritatea iti impune si anumite standarde. Poti sa valorifici partea pozitiva a acesteia si sa iti asiguri si o viata personala frumoasa.

Au meritat sacrificiile?
Eu nu regret nimic din ce am facut si mi-e cu atat mai usor sa spun acest lucru cu cat nu consider ca am facut sacrificii. Din fericire pentru mine, am facut tot timpul ceea ce mi-a placut si am luptat mereu pentru mine, nu pentru ca mi s-a impus. Nu au fost sacrificii, ci doar eforturi sustinute de a fi din ce in ce mai buna in ceea ce fac.

Ce va place sa faceti in timpul liber?
Preocuparile mele din timpul liber sunt ca ale oricarei alte femei. Bineinteles, pe primul loc se afla familia si copilul meu. Incerc sa petrec cat mai mult timp atat cu familia din Romania, cat si cu cea din State. De asemenea, imi face mare placere sa ma intalnesc cu prietenii, sa ies la o plimbare sau la cumparaturi si chiar sa gatesc. Totodata, imi gasesc si cateva minute si pentru mine, asa cum recomand oricarei femei.

Care considerati ca este cea mai mare realizare a dvs?
Dylan. In momentul in care devii mama, intreaga viata ti se reorganizeaza, dupa alte coordonate, si realizezi ca fiecare lucru care era prioritar pentru tine se muta pe locul doi sau trei sau…  ca nimic din ceea ce ai facut pana atunci nu este mai important decat copilul tau.

Mai aveti vreo dorinta neimplinita?
Imi doresc sa fiu alaturi de cel mic, de familie si sa pot sa ajut, sa fiu de folos. Imi doresc sa am puterea de a duce la bun sfarsit proiectele pe care le derulez si sa fac bine pentru cat mai multe persoane.

Ce inseamna Romania pentru dvs?
Romania este casa mea. Este „acasa”. Este locul de care imi este dor de fiecare data cand sunt departe, locul in care am familia si in care am crescut si m-am format ca om. Romania este locul pe care vreau sa i-l prezint si fiului meu, sa ii descopere toate frumusetile.

Cum ati descrie intreaga dvs viata?
O viata care inca isi traieste povestea…, o viata a unui om care a avut oportunitati, sanse. Sunt o persoana fericita, care a reusit sa-si realizeze visul pe plan familial si profesional

Daca ati intoarce anii, ati schimba ceva?
Sunt un om fericit care nu traieste cu niciun regret major referitor la deciziile pe care le-a luat in viata. Am invatat din greselile si lucrurile bune pe care le-am facut de-a lungul timpului. Mai mari sau mai mici, insa am incercat si voi incerca intotdeauna sa repar ceea ce consider ca nu am facut bine. Important este sa privesti in viitor, invatand din trecut, sa ai puterea de a depasi momentele dificile din viata si sa nu astepti doar sa ai o viata usoara!

BIOGRAFIE

Zodie: Scorpion (Nascuta pe 12 noiembrie 1961, la Onesti)
Nadia a inceput sa practice gimnastica la varsta de 6 ani.
Palmares:
-    Campioana nationala absoluta si pe echipe la juniori in1972;
-    Campionatele Europene de la Skien 1975 - 4 medalii de aur (individual compus, sarituri, paralele si barna) si una de argint (la sol) ;
-    Jocurile Olimpice de la Montreal 1976 – 3 medalii de aur (la individual compus, barna si paralele), o medalie de argint (pe echipe) si o medalie de bronz la sarituri; 7 note de maxime, devenind prima gimnasta din lume notata cu 10;
-    Jocurile Olimpice de la Moscova 1980 -  aur la barna si sol; argint la individual compus si cu echipa;
S-a retras din activitate dupa JO de la Moscova.
Intre 1984 si 1989, a fost membra a FR Gimnastica si a ajutat la antrenarea gimnastelor junioare;
In noiembrie 1989, a trecut ilegal granita romano-maghiara si s-a stabilit ca emigranta in SUA;
In aprilie 1996, s-a casatorit cu gimnastul american Bart Conner si au impreuna un baiat, Paul Dylan (de 4 ani).
In prezent, Nadia Comaneci este vicepresedinte al Consiliului Director al Special Olympics;  presedinte onorific al Federatiei Romane de Gimnastica; presedinte onorific al Comitetului Olimpic Roman; Ambasadorul Sporturilor Romanesti; vicepresedinte in Consiliul Director al Asociatiei Distrofiei Musculare si membra a Fundatiei Federatiei Internationale de Gimnastica.
A fost distinsa de doua ori cu Ordinul Olimpic, acordat de CIO.
In decembrie 2003, a aparut cartea autobiografica “Scrisori catre o tanara gimnasta”.
In 2009, Nadia a creat o clinica de caritate in Bucuresti pentru a ajuta copiii orfani din Romania si a lansat papusa care ii poarta numele pentru a ajuta centrele de gimnastica artistica din tara.

GALERIE FOTO

Pe aceeasi tema

1. Nadia Comaneci isi deschide clinica in Bucuresti
2. Steliana Nistor, campioana la gimnastica
3. Sandra Izbasa, campioana la gimnastica
4. Andreea Raducan, campioana la gimnastica
5. Catalina Ponor, campioana la gimnastica