Magician al driblingurilor si al paselor fine, Hagi este considerat de multi specialisti cel mai bun fotbalist roman din toate timpurile. A fost supranumit “Regele” gratie calitatilor sale innascute si a maiestriei cu care controla mingea.

Cum a fost copilaria dvs?
Normala, asa cum o are orice copil. Cu o familie cu parinti muncitori. Eram la tara, un copil iute, activ, caruia ii placea sa se joace foarte mult afara si, in special, cu gasca de copii si colegi mai mari. Intotdeauna am stat cu copii mai mari decat mine. Intr-un fel, ei m-au crescut si relationat foarte tare cu mingea de fotbal!

Singurul  baiat intre doua fete, la parinti…
Da, dar am avut unul inainte, care din pacate nu a trait. Intr-adevar, am fost cel mic, caruia i se dadea cea mai buna mancare, intotdeauna portia cea mai mare, tot ce doream eu. Am fost inconjurat mereu de parinti, de bunici si, chiar daca mai greseam sau faceam prostii, ma iertau, pentru ca tineau foarte mult la mine!

Cum ati ajuns la fotbal?
De cand eram mic, cred ca aveam 3-4 ani, primul cadou pe care l-am cerut parintilor a fost o minge de fotbal. Probabil ca m-am nascut cu acest sentiment iar dupa aceea el s-a accentuat si mai tare astfel ca am ajuns sa am calitati de a face performanta.

Cum a decurs ascensiunea dvs?
La 8-9 ani, ne-am mutat de a Sacele la Constanta. Bineinteles ca, la scoala, se juca foarte mult fotbal la orele de sport iar, pe zi ce trecea, eu tot mai mult eram implicat in a juca, a practica fotbalul cu colegii. Uite asa, m-a vazut cineva si, la 10 ani, am decis sa il practic zi de zi. Nu fotbalul pe strada, la scoala, ci in mod organizat, la club, la Farul.

A fost decizia dvs sau si parintilor?
Nu, un coleg care era mai mare decat mine, tot la Farul, m-a vazut si mi-a propus sa merg sa ma vada si pe mine. Atunci l-am cunoscut pentru prima data pe antrenorul care m-a crescut, pe Iosif Bukossy, care, dupa aceea, m-a initiat, m-a invatat si m-a format. Practic, mi-a aratat tainele fotbalului.

De mic ati jucat mijlocas?
Intotdeauna a fost un post care mi-a placut foarte mult, chiar exagerat. Cu cine jucam, imi placea foart mult sa le dau mingea printre picioare. Acela era obiectivul meu, sa-l driblez si sa le dau printre picioare. Mi-aduc aminte ca la primul meci pe care l-am jucat pe terenul mare la Farul, ne-a pus sa jucam. Aveam 11 ani, am luat mingea si am „arestat-o”. Atunci mi-a zis: „Uite o minge pentru tine sa ti-o bag in san si una pentru colegii tai, ca sa dea si la altii, nu doar sa dribleze!”

Dupa un scurt stagiu Farul Constanta, ati poposit in Regie…
Inainte a fost lotul nationalei, a fost selectie pentru lotul nationalei, la 13-14 ani. A fost turneul din Franta, prima mea deplasare in strainatate si prima mea calatorie cu avionul, in clasa a VIII-a. Am intrat in circuitul echipei nationale dupa anumite selectii, apoi am avut un an suspendare din cauza faptului ca nu m-au lasat parintii sa vin la Bucuresti, eram prea mic. Nu am jucat nici un meci oficial, dar, bineinteles ca nu am lipsit de la nici un antrenament si am fost dat exemplu. Pentru ca iubeam fotbalul si era pasiunea mea sa joc, nu conta ca evoluam intr-un meciul oficial sau nu! Trebuia sa ma antrenez! La 15 ani am ajuns in Bucuresti, la Luceafarul, si am activat 3 ani. Ne antrenam, mergeam la scoala impreuna. Practic, din acel Luceafarul s-a format acea echipa mare a Romaniei care, mai tarziu, a ajuns sa faca performante foarte mari!

Cand ati inceput sa simtiti gustul succesului?
La 11 ani am participat la Cupa Marilor Sperante pentru copiii cu cravatele rosii. Doi ani la rand am castigat titlul de cel mai bun jucator, cel mai tehnic jucator iar intr-un an am castigat si titlul de golgeter al turnelui national pentru copii de 11-12 ani. Atunci a fost prima oara cand m-a dat in ziar, la Constanta. Dupa aceea, normal, am crescut, am venit la loturile nationale, unde eram in atentia tuturor. Automat, a venit debutul in Divizia A, dupa ce cu Luceafarul am jucat in B si in C.

Ati debutat devreme si in prima reprezentativa a Romaniei…
Da, la 17 ani si un pic! M-au luat intr-un stagiu de pregatire, cu echipa mare, sa ma vada, sa ma cunoasca. Probabil auzisera despre mine lucruri foarte bune. Am fost cu ei in pregatire, in iarna, si in Grecia, intr-un turneu.
Ati devenit, in acea perioada, si copilul teribil al Sportului Studentesc.
Facusem greseli, semnasem pentru 3 echipe pentru ca fiecare venea cu cate ceva. Prima a fost Steaua, apoi Sportul Studentesc si ultima Universitatea Craiova.  Pana la urma, s-a decis sa raman la Sportul. Era o echipa care imi trebuia, care sa ma creasca. Eram cel mai mic, am jucat cu Mircea Sandu, Iorgulescu, Coras, jucatori foarte importanti, din echipa nationala. A fost o etapa de 3 ani care m-a maturizat si am inceput sa am realizari foarte mari.

A fost decizia dvs sa mergeti, apoi, la Steaua?
Voiam o echipa care sa se lupte clar, sa fie o campioana, sa existe o presiune si atunci am ales Steaua. Cu multe comentarii si istorii de care se vorbeste in Romania, dar a fost alegerea mea. Oriunde in Romania, in orice cabinet, eu am zis ca vreau sa merg la Steaua orice s-ar intampla pentru ca stiam ca am nevoie de o echipa care sa ma faca si mai mare!

Si ati cazut la tanc, inaintea Supercupei Europei…
Da, a fost inaintea Supercupei, un prilej important dupa ce Steaua castigase Cupa Campionilor si pierduse Cupa Intercontinentala. Probabil se gandisera ca aveau nevoie de un jucator care sa aduca un plus in ultimii 30 metri, dribling, sut, pasa in viteza. Atunci, nu am ezitat, tineam cu Steaua si era echipa ideala ca sa pot sa cresc foarte mult in cariera mea. Am acceptat, am ajuns la ei si a iesit extraordinar! Primul meci oficial cu primul gol. Va dati seama ca, primul gand cand am ajuns la Steaua, a fost sa-mi castig locul in echipa. Cu toate ca eram jucator la echipa nationala, mai erau si alti jucatori foarte valorosi si eram constient ca la inceput trebuie sa am prestatii foarte bune ca sa fiu integrat.

Cum ati simtit momentul loviturei libere cand ati marcat in Supercupa Europei?
Stiam ca am un sut foarte bun, era una dintre calitatile mele si o exersam foarte tare. Important este sa incerci. In Supercupa  mi-a iesit, chiar daca a deviat putin, s-a dus unde trebuia. Si, va dati seama ca eram in al noualea cer, eram fericit, bucuros, venisem si adusesem ceva Stelei! Apoi, pentru mine a fost primul trofeu! La Monte Carlo, va dati seama, imediat dupa meci, intr-un oras atat de frumos. Dar, important este ca a fost bine, ca am castigat si ca eram fericiti!

A urma perioada de glorie a Nationalei…
A fost, mai intai, Campionatul Mondial din 1990. Dupa 20 de ani, echipa Romaniei se calificase. Se crease deja un grup foarte mare de jucatori talentati, cu rezultate foarte bune ale echipelor de club din Romania. In Europa, formam deja o echipa tanara, foarte puternica si cred ca asta s-a si vazut. Eram o echipa competitiva, dar fara experienta! De aceea, am si pierdut acel meci cu Irlanda! Dar, rezultatele n-au intarziat, au aparut usor, usor, pentru ca au fost 10 ani de succese mari, atat la campionate mondiale, europene, calificari, lideri de grupa.

Care partida v-a ramas la suflet de la Mondialul din ‘90?
Cu Argentina, clar! Am jucat cu Maradona. Important a fost ca eram al 3-lea jucator din Europa, comparat cu Maradona, care era fenomenal. Romania venea dupa un esec cu Cameron. Au fost  3 zile cu discutii multe, constructive, in care s-au pus la punct anumite lucruri si ne-am mobilizat foarte tare. Inclusiv eu,  care eram constient ca va fi un duel! Chiar retin ca a venit cineva si mi-a zis ca e momentul in care trebuie sa arat chair de ce sunt in stare. In viata, trebuie sa arati cat de puternic esti si mi-a creat o presiune, dar asta m-a dus la concentrare! Cred ca, in acel meci, am fost mult mai bun ca el. Am facut si schimb de tricouri dupa meci, am fost la el in vestiar. A fost frumos, la el acasa, la Napoli, cu echipa Romaniei care a jucat mai bine, care merita victoria. Chiar daca am facut egal, a fost suficient sa ne calificam.  A fost o zi frumoasa! E unic sa joci la un campionat mondial. Pentru noi, era pentru prima data cand treceam  grupele, contra Argentinei, campiana mondiala. Ma gandesc si acum cat de bine si frumos a fost si cat de tineri eram.

Continuitatea s-a mentinut!
Vazand lucrurile din urma, chiar ca Romania a avut o echipa dotata, cu jucatori extraordinari, cu calitati individuale extraordinare, iar succesele pe care le-am avut nu au fost intamplatoare. Puteau sa fie si mai bune, dar nu putem sa ne plangem. Poate doar de acel meci cu Suedia, de la CM 94. Puteam juca toate meciurile la acel turneu final. Nu stiu ce s-ar fi putut intampla, dar macar jucam toate meciurile..

Cum ati reusit acel gol fabulous cu Columbia?
Stiam ca am un sut foarte bun, ca lovesc foarte bine mingea si contam foarte mult pe inspiratia mea si pe relaxarea portarului. Pentru ca din afara careului, orice gol pe care il dai, sa zicem, de peste 20-25 metri, surprinzi portarul! E foarte greu sa marchezi de „n” ori un sut extraordinar, ori cu o executie nemaipomenita! In meciul cu Columbia stiam ca Oscar Cordoba e foarte bun, l-am analizat foarte tare! Ei ne-au tratat putin de sus, se vedeau campioni mondiali. Inaintea golului, am mai incercat una! Cu acest gand am intrat in teren. Inaintea jocului, i-am dat si lui Stelica un gol, intr-o miuta, de la jumatatea terenului! Am incercat si a fost o executie care nu poate sa iti iasa oricand!

Care reusita v-a ramas la suflet?
Am descoperit ca sunt fotbalistul roman care are cele mai multe goluri marcate si e greu sa aleg un gol, mai ales ca 60-70% sunt de la distanta mare si nu au cum sa nu fie spectaculoase, frumoase! A mai fost golul acela cu Monaco, in Champions League, un gol foarte bun, cu Trabzon, In Turcia am marcat foarte multe, la fel cu Real Madrid. Dar, bineinteles, ca raman cu acela din 94, avand in vedere ca era la finalul Campionatului Mondial, era la nivelul acela si a fost dificil, din zona laterala, cu unghi foarte inchis.

La ce echipa v-ati simtit cel mai bine?
Nu pot sa raman cu una! Sunt etapele unei cariere, de aproape 20 de ani, la nivel foarte mare. Nu pot sa uit cei 7 ani si jumatate jucati in Romania, apoi am  plecat afara, am ajuns la Real Madrid, am jucat la Barcelona, am fost in Italia si am terminat la Galatasaray unde m-am simtit extraordinar. Am terminat in triumf, jucand pana la 36 de ani la cel mai inalt nivel. Cu siguranta, in fiecare loc am amintiri frumoase si diferite.

V-ati fi dorit sa evoluati la o echipa si nu ati facut-o?
Eu m-am nascut cu fotbalul din Olanda, cu Ajax care imi place! Asa cum i-am zis si lui Cristi Chivu: „Tu ai ajuns acolo unde trebuia sa fiu eu!” . Dar asta e, asa a fost conjunctura. Ajax este o echipa frumoasa, un club mare, care a castigat in Europa. A fost antrenata si de un antrenor roman care a avut mare succes acolo. De altfel, idolul meu de antrenor si jucator este Yohan Cruyff.  Dar, normal, in viata, nu poti sa ai tot ce iti doresti, nu?

Cum a fost momentul retragerii in fata a 80.000 de oameni…?
Nu credeam ca va veni atata lume pentru mine. A fost o organizare ireprosabila, un moment frumos, realizat la cel mai inalt nivel, o retragere asa cum trebuie pentru cineva care munceste atat de mult si se dedica fotbalului cu pasiune! Am fost impacat cu mine. Stiam ca pot sa mai joc, dar nu mai puteam sa rezist la pregatire! Antrenamentul este cel care iti da forma fizica, iti da putere, te intareste. Eu nu mai puteam sa o iau de la capat. Am simtit ca nu mai pot sa aduc nimic in plus decat sa castig bani! Am fost printre putinii jucatori care am terminat la nivel foarte inalt.

E mai greu ca antrenor decat ca jucator?
In ultimii ani ca jucator, ma pregatisem si imi doream foarte mult sa antrenez dupa retragere pentru ca nu puteam sa ma rup de teren. Am luat o pauza de un an ca sa ma relaxez dar a venit acel moment cu echipa nationala si nu am putut sa refuz. Nu a iesit asa cum mi-am dorit, dar am inceput activitatea de antrenor, pe care o consider destul de buna. Putea fi si mai buna cu o continuitate mai mare, avand in vedere ca am avut pauze foarte mari. Dar consider ca, si in acest plan, am multe satisfactii.

Cand v-a incoltit ideea crearii propriei Academii de fotbal?
Intotdeauna am avut-o! Ma ganfdeam la ea inca de la Galatasaray, dar ea s-a concretizat in 2009. Am incercat sa pun bazele unei academii importante, puternice, bine consolidate, de mare anvergura, cu exigente destul de mari. Si cred ca am realizat. Suntem in competitie, avem peste 370 de copii. Avem si o echipa de profesionisti in Divizia C. Am lucrat cu aceasta echipa pentru a da continuitate jucatorilor de peste 18 ani. Ei trebuie sa ramana in acelasi concept, in acelasi mediu, cu aceeasi mentalitate. Obiectivul final este acela de a forma jucatori care pot evolua la nivel national si international, la nivel inalt!

Aveti un viitor Hagi in cei peste 300 de copii de la Academie?
Nu pot sa-l am, acela se naste! Vom vedea cand o sa fie! Sa speram ca vom avea, eu am incredere totala. Dobrogea e un pamant fertil si sper sa descoperim nu numai un fotbalist, ci mai multi. Indiferent de zona, pentru ca ii luam la  Academie de la 13 ani, le cream conditii , la fel cum le aveam noi la Luceafarul. Scopul nostru este sa ajutam fotbalistul, copilul, sa ajunga acolo unde isi doreste! Sa nu ii lipseasca nimic, sa aiba de toate, cu un singur gand in minte:  sa joace fotbal si sa creada in ceea ce face!

Sunteti un om implinit?
Ma simt implinit si fericit. Dumnezeu mi-a dat de toate! M-a ocrotit si sunt sanatos. Nu am avut accidentari, ca sportiv, iar pe plan familial  am gasit tot ceea ce imi trebuia. Am si o pereche minunata de copii, fata si baiat, care ma incanta pe zi ce trece!

BIOGRAFIE

Zodie: Varsator (S-a nascut pe 5 februarie 1965, in localitatea Sacele, judetul Constanta)
Inaltime: 1,75 m
Greutate: 68 Kg
Post: mijocas (nr. 10)

Echipa Nationala a Romaniei: 122 meciuri / 35 goluri

Cupele Europene:
- Cupa Cupelor: 3 meciuri / 1 gol
- Champions League: 55 meciuri / 18 goluri
- Cupa UEFA: 32 meciuri / 15 goluri

Cluburi:
1978-1983 - FC Constanta: 30 meciuri/ 7 goluri
1983-1987 - Sportul Studentesc: 107 meciuri/ 65 goluri
1986-1990 - Steaua Bucuresti: 97 meciuri/ 76 goluri
1990-1992 - Real Madrid: 63 meciuri/ 15 goluri
1992-1994 - Brescia: 61 meciuri/ 15 goluri
1994-1996 - Barcelona: 35 meciuri/ 7 goluri
1996-2001 - Galatasaray: 132 meciuri/ 59 goluri
In total, a jucat 789 de meciuri si a marcat 317 goluri

Trofee si titluri:
- Cel mai bun fotbalist roman al tuturor timpurilor (2000).
- Campion al Romaniei cu Steaua Bucuresti in 1987, 1988 si 1989.
- Campion al Turciei cu Galatasaray Istanbul in 1997, 1998, 1999 si in 2000.
- Finalist al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua Bucuresti in 1989
- Castigator al Cupei UEFA cu Galatasaray Istanbul in 2000.
- Castigator al Supercupei Europei cu Galatasaray Istanbul in 2000
- Castigator al Supercupei Europei cu Steaua Bucuresti in 1987
- Castigator al Cupei Romaniei cu Steaua Bucuresti in 1987 si in 1989
- Castigator al Cupei Turciei cu Galatasaray Istanbul in 1999 si 2000
- Castigator al Supercupei Turciei cu Galatasaray Istanbul in 1997.

GALERIE FOTO

GALERIE VIDEO

Pe aceeasi tema

1. Dan Petrescu, campion la fotbal
2. Adrian Mutu, campion la fotbal
3. Gheorghe Hagi la “Ziua Portilor Deschise“
4. Lectia germana de fotbal
5. 600 de invitati la Centenarul FR Fotbal!