A fost cea mai buna jucatoare romana de volei a ultimilor 20 de ani. I s-a spus Principessa pentru performantele sale si pentru aspectul fizic atragator. S-a casatorit cu Giba in 2003 si au impreuna o fetita si un baiat. S-a retras definit in 2008, dupa ce a ramas insarcinata cu Patrick.

Cum ai ajuns la volei si de ce?
Fratele meu m-a indrumat spre acest sport. Pe vremea lui Ceausescu nu aveai de ales, decat intre scoala si sport. Eram printre primele din scola care am facut volei, dar eram la fel de buna la atletism si la patinaj. Imi placeau toate sporturile, dar fratele meu mi-a zis la un moment dat ca ma duce la volei. Se intampla cand eram in clasa a Vlll-a. In acelasi timp faceam si atletism, 800 si 1.500 de metri. Dupa doi ani am ajuns la finala pe tara la atletism, dar nu m-am mai dus si am zis ca o sa fac doar volei si scoala.

Te simteai mai atrasa de volei?
Imi placea pentru ca era cu mingea, era un joc. Era foarte multa lume. Nu ma gandeam eu sa ajung in Italia sau Brazilia, ci era efectiv placerea de a juca. Atunci am zis ca nu pot sa le fac pe toate, pentru ca voiam sa ma si joc, saream elastic si toate jocurile specifice varstei respective.

Care a fost cea mai placuta experienta traita de tine ca sportiva?
Au fost multe, practic in fiecare faza. Mi-a zis mama ca la 3 ani ma jucam cu papusile sub masa din bucatarie, vorbeam limbi numai de mine stiute si spuneam ca vreau sa plec in strainatate. Poate acesta a fost deastinul meu. Apoi, imi amintesc cand am plecat prima data de acasa, la 14 ani, in 1986. Tata nu voia, practic nimeni din familie nu era de acord. Se gandeau ca o fetita la 14 ani in Bucuresti, singura, e greu. Pana la urma mama a zis sa fac ce-mi place si a contat foarte mult ca Dinamo mi-a asigurat cazarea si am avut cat de cat o siguranta.

Care este cel mai frumos moment trait de tine?
In Brazilia, cand am castigat campionatul, in 2002, au fost 23.000 de spectatori. A fost extraordinar. Mama era in sala si a lesinat, pentru ca toata sala striga “Parv - te iubim!”. Eu am pus ultimele trei mingi in pamant, adica am facut ultimele trei puncte si cred ca a fost momentul cel mai emotionant din viata mea. La fel de frumos a fost si atunci cand am castigat campionatul in Italia, in fata a 30.000 de spectatori, am ridicat cupa si nu se pot explica si exprima aceste sentimente. Numai cine le traieste isi poate da seama ce emotii ai.

Dar cea mai dificila perioada?
Cred ca in 2004, dupa ce-am ramas insarcinata. Neterminand campionatul cu Novara si plecand de la echipa am suferit destul de mult, chiar daca sarcina si fetita mi-au inlocuit aceasta durere. Oricum, nu voiam sa intrerup asa. Nu a fost o cearta, ci s-au racit relatiile.

Intorcand anii, ai lua-o de la capat?
Da, as face-o, deoarece cu ajutorul sportului, al voleiului, am crescut ca persoana, ca inteligenta si m-am realizat din toate punctele de vedete: ca om, sufleteste, material si spiritual.

Ce planuri ai?
Vreau sa deschidem o scoala de volei in Italia sau Brazilia. Deocamdata nu ne-am gandit exact. Poate chiar in Romania, la Cluj. Daca nu, la Bel Horizonte, in Brazilia, unde am jucat amandoi.

Ai vreun regret?
Nationala a ramas un pic of-ul meu, pentru ca, in 2003, cei de la federatie imi promisesera ca o sa-mi pregateasca o retragere si ca o sa-mi dea si titlul de cea mai buna voleibalista romana a tuturor timpurilor.  Am fost totusi 15 ani capitan al echipei nationale si am ramas cu of-ul acesta.

Totusi, de ce a intervenit ruptura?
De mult am tot sperat ca se va schimba mentalitatea. Nu am nimic personal cu vreun reprezentant al federatiei, dar nu sunt de acord cu sistemul si mentalitatea de pregatire pentru a ajunge la performante. In ultimii 7-8 ani ai carierei, eu am jucat numai finale la echipele de club, Cupa Italiei, Campionatatul Braziliei sau al Italiei. Era destul de greu sa vin la nationala, sa ma duc la Europene si Mondiale si sa fiu invinsa de jucatoare pe care eu le umileam in campionatele in care activam. Intotdeuna am crezut ca pot sa schimba ceva. Nu s-a intamplat si m-am retras…

Unde ti-ai fi dorit sa ajungi cu nationala?
In 2003, vorbisem cu toti oficialii si voiam sa ajungem la Olimpiada. Acesta era visul meu. Dar nu s-a putut, pentru ca nu s-a schimbat nimic. Niciodata nu am cerut bani cand am venit la echipa nationala, nu am vrut hoteluri de cinci stele, autocare sofisticate, ci am vrut antrenamente cat mai multe si pregatire pe masura ca sa ajugem la o medalie la Europene sau Mondiale. Sportul romanesc sufera de superficialitate. Sa nu uitam ca toate sporturile s-au schimbat, se pune baza pe pregarirea fizica si nu poti creste daca nu te pregatesti tehnico-tactic la nivelul celor de afara.

Ce insemana voleiul de inalta performanta?
Inseamna multe sacrificii, sa renunti la multe dorinte, obiceiuri, uneori sa renunti si la caracterul tau. Intr-un cuvant este o renuntare, dar ai si satisfactia de a cuceri o medalie, de a urca pe prima treapta a podiumului. Sunt doua extreme. De la suferinta la nebunie.

Cum gandeste un campion?
Tot timpul pozitiv. Si in viata de zi cu zi si in cea profesionala trebuie sa fie tot timpul pozitiv si trebuie sa se autodepaseasca. Sa dea mai mult. Eu spun intotdeauna ca ziua care vine si meciul care vine sunt intotdeauna cele mai grele.

Cum se pregateste un campion?
Sunt ani de experienta, de suferinta, de bucurie. Eu am citit si foarte multe carti de psihologie. Am terminat ANEFS-ul si vroiam sa fac si psihologia, numai ca sotul meu nu vrea. Psihologia este foarte importanta, mai ales ca viata este destul de grea acum, iar pentru un sportiv cred ca este fundamentala. La un nivel tehnic bun, cred ca psihicul creaza diferenta pentru a deveni campion.

Ce insemana Romania pentru tine?
Probabil ca din esecurile si neimplinirile cu echipa nationala, cred ca niciodata nu o sa pot uita acest aspect pentru ca romanca sunt, romanca o sa raman si imi pare rau ca romanii nostri nu ma apreciaza si nu ma stimeaza cum o fac strainii. Efectiv, lucrul acesta ma deranjeaza cel mai mult. Este adevarat ca voleiul nu este asa cunoscut la noi in tara, dar eu si in Italia si in Brazilia am purtat numele Romaniei. Acolo, cand spun Cristina Parv, spun Romania. Peste tot. Am lasat amprentele in sudul Braziliei, alaturi de Ronaldo sau Maradona, la un Muzeu al Celebritatilor din  Joi en Vile. Sunt, de asemenea, cetatean de onoare la Bel Horizonte. In tara nu sunt apreciata in nici un mod si ma deranjeaza.

Unde te vei stabili?
Greu de spus acum. Oricum, vom alege intre Italia si Brazilia. In Brazilia este alta mentalitate, este mai libertina, poate mai riscanta. In Italia mi-am dorit intotdeauna sa traiesc. Si cand am plecat in 1991 din tara am avut mai multe oferte din Europa, dar am zis ca eu vreau Italia. Deci din multe puncte de vedere, cultural, de mentalitate, gastronomic, de oameni, limba, m-a atras mai mult Italia. Acum, intalnind Brazilia, stau in cumpana.

Ce te tenteza?
Tot ce e nou, sunt curioasa, imi place viata, sa ma dedic la orice, sa patrund unde nu cunosc si sa ma perfectionez. Spre exemplu, n-am stiu sa fac injectii, dar sunt experta acum.

Ce te motiveaza?
Autodepasirea de zi cu zi. Este o chestie pe care o am de mult timp si asta m-a adus unde sunt. Fiecare zi este pentru mine este ca si cum ar fi ultima. Dau totul, ca si cum ar fi ultima competitie, ultima zi.

Care este stilul tau?
Stiul meu ca sportiva se aseamana cu stilul de viata. Sunt o persoana foarte echilibrata, cateodata incapatanata, perfectionista si foarte exigenta. Nu cred ca este asa de bine, pentru ca uneori sunt mai exigenta cu mine decat cu persoanele din jurul meu. Cateodata vreau mult mai mult decat pot sa dau.

Cum definesti frumosul?
Frumosul cred ca este ceva care apartine fiecaruia. Pentru mine poate fi frumoasa o planta, iar pentru altcineva sa nu reprezinte nimic. Asadar, cred ca este o chestie personala.

De ce crezi ca viata merita traita?
Cred ca este darul de la Dumnezeu. Este cel mai frumos lucru sa traiesti, cu bine si rau. Daca ar fi numai bine n-ar fi bine, dar ar fi numai rau, e rau. Contrastele astea intre bine si rau cred ca fac ca viata sa merite traita.

Ce te inspira?
Poate linistea, meditatia, singuratatea cateodata.

Cum este privit un campion roman in strainatate?
Mult mai bine decat la noi. Orice campion, de la fotbal, de la volei sau baschet este mult mai bine tratat decat in Romania. Este apreciat pentru ceea ce face si pentru persoana care e.

Te-ai simtit vreodata dezavantajata pentru faptul ca esti romanca?
Da. In primii ani, cand am plecat din tara am simtit asta. Pe vremea cand eram la inceput si evoluam in Italia. Cred si in ziua de astazi, probabil ca daca nu eram romanca, eram altfel tratata. Dupa ce iti faci un nume, nu mai este nici o problema, dar este foarte greu sa patrunzi.

Ce hobby-uri ai?
Imi place sa merg la cumparaturi, in special sa-mi iau lenjerie intima si bijuterii. Imi plac mult si florile. Nu mi-am cumparat lucruri extravagante, pentru ca sunt echilibrata in general. Imi mai permit uneori mici mofturi, dar imi cumpar in general lucuri de valoare, nu irosesc banii sa inchiriez o discoteca ca sa-mi serbez ziua sau alte lucruri de genul acesta. De asemenea, imi place sa ma duc la o scoala de copii cu probleme din Brazilia, se cheama Curumin, si sa ii ajut material si spiritual. Am mai fost si anul trecut la Novara, cand am jucat un meci cu Vicenza pentru copiii neajutorati din Romania care fac in fiecare an Turul Italiei. Anul acesta mi-au trimis felicitari. In general sunt o persoana cu spirit caritabil si chiar sunt hotarata sa ma dedic mai mult volutariatului, daca nu o sa reusesc sa revin dupa sarcina.

Te-a schimbat strainatatea?
Dupa peste 15 ani de strainatate, pot sa spun ca m-a schimbat putin. E foarte greu afara, trebuie sa muncesti, dar daca faci fata esti foarte bine apreciat. In tara a fost altfel. In cei cinci ani cat am stat la Dinamo ma antrenam singura, pentru ca voiam mai mult. Nu stiam ca voi juca in Italia, dar voiam mai mult. Probabil si lucru asta m-a dus spre succes.

E greu sa fii celebra?
E greu. E un statut cu doua fete. Ca sa fii celebru trebuie sa ai o mare personalitate si un mare control. E usor acum sa fii celebra si maine sa fii un om normal. Daca esti celebru, esti in fata oamenilor, in casa esti Cristina si este cel mai important. Nu trebuie sa uitam ca inainte de toate suntem oameni. In plus, sunt anumite momente cand trebuie sa dovedesti ca esti celebra.

Esti multumita financiar?
Da, insa nu pot sa spun ca ma compar cu fotbalistii, dar nici nu ma plang. Am fost si o fire echilibrata care nu am irosit. Poate doar in primii ani, in Italia, dar am revenit repede cu picioarele pe pamant.

BIOGRAFIE

Cristina Lucretia Parv s-a nascut pe 29 iunie 1972, la Turda si a inceput voleiul la 14 ani. Are 1.83 m si joaca pe postul de tragator principal.

A evoluat la CS Dinamo Bucuresti (1986-1991), Bologna (Italia, 1991-1994), Fano (Italia, 1995), Regio Calabria (Italia, 1995-1997, 1998-1999, 2000-2001), MRV Minas (Brazilia, 1997-1998, 1999-2002), Asystel Novara (Italia, 2002-2004); RC Cannes (Franta, 2005), Asystel Novara (Italia, 2006).

Dubla campioana nationala si castigatoare a Cupei Romaniei cu CS Dinamo; a fost desemnata cea mai buna jucatoare a Campionatului Braziliei si cea mai buna straina in sezonul 1997-1998 la Minas; vicecampioana a Italiei cu Regio Calabria in sezonul 1998-1999; castigatoare a Campionatului Sud-American si a Campionatului Braziliei, cea mai buna realizatoare si cea mai buna straina cu Minas in sezoanele 1999-2002; vicecampioana a Italiei si prima voleibalista din Romania castigatoare a unei cupe europene, respectiv CEV Cup, in 2002, cu Novara, cand a fost desemnata si cea mai buna jucatoare a Final Four-ului; castigatoarea Supercurpei Italiei in decembrie 2003 cu Novara; castigatoare a Cupei Italiei, in martie 2004 cu Novara; castigatoare a Cupei Frantei si vicecampioana continentala cu Cannes in 2005, club cu care a disputat finala Champions League; castigatoare a Top Teams Cup in 2006 cu Asystel Novara.

Intre 1988 si 2003 a imbracat de 400 de ori tricoul nationalei Romaniei. |n 2005, a renuntat definitiv la nationala tricolora devenind jucatoare de origine italiana. A fost cotata una dintre primele 5 voleibaliste din lume sI a avut un salariu pe masura.

In 2006, Cristina Parv a fost diagnosticata cu fibrilatie atriala si a suferit o interventie chirurgicala, avand acum o proteza la un perete despartitor al inimii, aceasta urmand sa-i ramana toata viata. Din aceasta cauza, a pus capat activitatii competitionale.

S-a casatorit in 2003 cu starul nationalei braziliene Gilberto „Giba” Amauryde Godoy Filhoanul si au impreuna 2 copii: o fetita, Nicoll ( 5 ani) si un baietel, Patrick, nascut in 2008.

Cristina Parv si Giba locuiesc acum in Rusia, pentru ca brazilianul a semnat un contract pe doua sezoane cu Iskra Odintsovo, formatie care a ajuns in fazele superioare ale Champions League.

A pus capat definitiv activitatii competitionale in 2008.

GALERIE FOTO

Foto: Rachad el Jisr

Pe aceeasi tema

1. Cupa Marilor Campioni Mondiali la volei - editia 2009
2. Sotul Cristinei Parv, din nou laureat mondial
3. Roxana Cocos, campioana la haltere
4. Viorica Susanu, campioana la canotaj
5. Steliana Nistor, campioana la gimnastica